Non-profit join stock company «International center for Interfaith and Interreligious dialogue

News

Reputat profesor universitar, despre Congresul Liderilor Religiilor Mondiale, din Kazahstan

Share

Rudraksha Sakrikar, reputat profesor la Universitatea Somaiya Vidyavihar din India, a vorbit despre Conceptul de Dezvoltare al Congresului Liderilor Religiilor Mondiale, unul dintre cele mai mari evenimente religioase la nivel mondial, desfășurat o dată la 3 ani în Kazahstan.

Profesorul indian susține că dezvoltarea se poate face pe mai mulți piloni, cel legat de educație și învățare fiind primul dintre ei. Printre activitățile de bază sunt amintite încorporarea studiilor religioase comparative în programele de studii la diferite niveluri, subliniind credințele, practicile și semnificația culturală a diferitelor religii; organizarea de ateliere de lucru, seminarii și dialoguri interreligioase pentru a oferi oamenilor oportunități de a învăța și de a discuta despre diferite tradiții religioase într-un mediu respectuos și incluziv; încurajarea învățării pe tot parcursul vieții prin programe comunitare de educație pentru adulți, cursuri online și inițiative de schimb cultural axate pe diversitatea religioasă și pluralism.

Învățarea prin experiențe presupune facilitarea vizitelor interconfesionale la locuri religioase, cum ar fi temple, moschei, biserici, sinagogi și gurudvara, permițând participanților să experimenteze ritualurile, ceremoniile și practicile spirituale ale diferitelor confesiuni. De asemenea, se pot organiza proiecte de servicii interconfesionale și oportunități de voluntariat care reunesc oameni din medii religioase diverse pentru a aborda provocările sociale comune, încurajând empatia, cooperarea și solidaritatea.

Sakrikar vorbește și despre promovarea dialogului și a înțelegerii, care se poate realiza prin crearea unor spații sigure pentru dialogul sigur și respectuos referitor la diversitate religioasă, despre media și relații publice, care pot avea un impact important în promovarea cooperării de succes între religii și utilizarea canalelor de social media și formuri pentru creșterea nivelului dialogurilor.

Alți doi piloni importanți sunt celebrarea festivalurilor religioase și a sărbătorilor și factorul legislativ, acestea referindu-se la încurajarea participării la evenimente multiculturale și încurajarea diversității religioase, respectiv la legislația și politicile care protejează libertatea religioasă, interzic discriminarea pe bază de religie sau credință și promovează drepturile minorităților religioase de a-și practica credința fără teama de persecuție sau hărțuire.

„Prin implementarea acestor strategii și promovarea unei culturi a respectului, empatiei și dialogului, oamenii și comunitățile pot cultiva o mai mare conștientizare și apreciere a religiilor altora, contribuind la o societate mai incluzivă și armonioasă”, a conchis Rudraksha Sakrikar, profesor la Universitatea Somaiya Vidyavihar.

Principalul țel al Congresului din Kazahstan este promovarea păcii mondiale, a armoniei interconfesionale și a dezvoltării durabile. Fiind un forum interconfesional la nivel înalt, Congresul amplifică vocile liderilor religioși de pe scena globală, susținând pacea, justiția și drepturile omului în forurile internaționale, cum ar fi Națiunile Unite și organizațiile regionale.